Joseph, der Ernährer

Joseph, der Ernährer

by Thomas Mann

Thomas Mann regarded his monumental retelling of the biblical story of Joseph as his magnum opus.

He conceived of the four partsThe Stories of Jacob, Young Joseph, Joseph in Egypt, and Joseph the Provideras a unified narrative, a mythological novel of Josephs fall into slavery and his rise to be lord over Egypt.

  • Series: Joseph und seine Brüder
  • Language: German
  • Category: Fiction
  • Rating: 4.47
  • Pages: 540
  • Publish Date: February 28th 2002 by S. Fischer (Frankfurt)
  • Isbn10: 3100485122
  • Isbn13: 9783100485120

What People Think about "Joseph, der Ernährer"

Tocmai creatura ce semna cel mai mult, dac vrei, cu Creatorul, aducea cu sine Rul. La sfatul lui Semael, Dumnezeu îi crease, cu aceast fiin, o oglind defel mgulitoare, sigur c nu, i pe care, de altfel, S-a i pregtit în mai multe rânduri, de suprat i stânjenit ce era, s-o sfrâme buci-bucele, fr s struie pân la capt în aceast nimicire - poate pentru c nu reuea s se înfrâng s cufunde iari în neant creatura Sa i inea mai mult la ce fusese greit decât la ce izbutise; poate i pentru c El nu voia s recunoasc c ar putea fi definitiv greit ceva creat în asemenea msur de El, dup propria Sa asemnare; poate, în sfârit, pentru c o oglind este un mijloc al cunoaterii de sine i pentru c pe El trebuia sa-L întâmpine într-un fiu de om, un anume Abivam sau Avraam, contiina acelei fpturi echivoce de a fi un mijloc al cunoaterii de sine a lui Dumnezeu. Dar cine m-a fcut pe mine aa cum sunt, gelos în asemenea msur încât, atunci când este cazul, gestul meu se deformeaz i nu mai tiu ce fac? Rtcitor i fugar s fii pe pmânt, dar îi voi pune un semn c ei al Meu i nimnui nu-i este îngduit s te ucid. c, în ce privete rsplata i pedeapsa, acolo jos nu toate se întâmplau chiar cum trebuie, i c lumea moral, întemeiat dup sfatul lui Semael, nu era manipulat cu seriozitatea necesar. Cineva, un preferat, un îngâmfat, un vistor, o poam din tulpina aceluia cruia îi dduse în gând s fie un mijloc al cunoaterii de Sine, a ajuns în groap, în beci, în gropni, i asta pentru a doua oar, c prea îi înflorise prostia i lsase s înfloreasc dragostea i s-l copleeasc, cum fusese altdat cu ura. Ndejdea lui era mai tiutoare decât orice tiin; dar era un copil al clipei i plânse. Dar este oare coborârea asta lipsita chiar de orice onoare i solemnitate, i nu-i reamintete oare acest vas de boi de luntrea lui Osiris când el coboar s lumineze târlele subpmântene i s salute locuitorii peterilor de-a lungul cltoriei sale noptatice? Visarea s-ar putea s fie ceva rotund i întreg, în care sunt prinse laolalt visul i tâlcuirea, iar visstorul i tâlcuitorul sunt numai prelnic doi i neconfundabili, în realitate îns se pot confunda i sunt într-adevr unul i acelai, cci alctuiesc împreun întregul. - Absolut nimic nu rezist în faa minunatei voine a faraonului, dar fii linitit, este mai mult decât improbabil ca tu s reziti înaintea sa, i mai mult decât probabil c vei fi curând readus aici, la locul condamnrii tale. N-o s fii tu mai înelept decât marii savani ai faraonului i mari înelepi ai Casei crilor, i nu-i vei face de ruine pe preoii, profeii i tâlcuitorii de la casa lui Re-Horahte, care au inventat anul solar. - Asta depinde de Dumnezeu, dac El este cu mine ori ba, rspunse Iosif. Dar învtura este singurul mijloc de a-i aduce pe oameni mai aproape de adevr. Tu însui i nimeni altul eti cel pe care îl aleg i te ridic, lâng mine, s fii stpânul vederii de ansamblu, în mâinile cruia s fie date cele mai înalte dezlegri, ca s struneti belugul i s hrneti rile în anii secetei. De vreme ce Dumnezeu te-a învat toate acestea, nimeni nu-i atât de priceput i înelept ca tine, i n-are nici un rost s mai caut mult, în preajm sau departe, pe altul. Oricine are vreo cerere ctre faraon s vin întâi înaintea ta i s vorbeasc cu tine, cci tu trebuie s fii gura mea suprema, iar cuvintele tale s fie pzite i s li se dea ascultare, pentru c priceperea i înelepcinea te însoesc. Dar asta nu-i nici pe departe destul, s te mai numeti Prietenul recoltei lui Dumnezeu i Hrana Egiptului i Cel ce-i druie regelui umbr, apoi i Tat al faraonului ... i totui, în sufletul ei zcea o comoar de care era mai mândr decât toate onorurile ei religioase i lumeti, i pe care, fie c i-o mrturisea ori ba, nu ar fi dat-o pentru nimic în lume. Era amintirea - nici mcar atât a lui, care, cum auzea, devenise acuma stpân peste ara Egiptului. Înclinaii, simpatii, stri de spirit fundamentale, triri eseniale ale sufletului ce coloreaz toat fiina noastr, determin paii i hotrârile vieii noastre i ne influeneaz întreaga activitate, încât aceasta se explic mult mai curând prin ele, decât prin motivele raionale ce le invocm ca explicaii, desigur nu numai fa de alii, dar i fa de noi înine. Crime este mai bine s svâreasc numai ce obtuzi, nici c le pas, îi triesc i dup aceea viaa i nimic nu-i urmrete. Cine prezint fie i numai urme de gingie, acela, pe cât se poate, s nu se bage în aa ceva, cci el trage ponosul i nu-i este de nici un folos c a dovedit contiin în asemenea treab: va fi pedepsit tocmai din pricina contiinei sale. Cci este pentru pctoi, i nu poi pctui decât împotriva propriei tale curenii. Cândva, este un cuvât neîngrdit, un cuvânt cu dou fee; privete îndrt, mult îndrt, în deprtri amurgite solemn, i privete înainte, departe înainte, în deprtri, nu mai puin solemne prin faptul c vor s vin, dup cum celelalte sunt solemne prin faptul c au fost. Unii neag asta, lor le este solemn numai cândva-ul trecutului, pentru cel al viitorului nu au îns decât dispre. Doamne, nu mai cu împrumut i ca s mi-l înapoiezi, i-l dau pentru aceast cltorie, s nu fie nici o neînelegere între Tine i mine, eu nu i-l jerftesc, ca s-l înghii ca pe cellalt copil al meu, îl vreau înapoi! Este mai curând un fante, s tot aib aptesprezece ani, care st în genunchi i aduce jertf. Cci înelepciunea este a Lui, dar a dat omului inteligena s îneleag, cu grij i îngrijorare, acele hotrâri. Te-a ridicat deasupra frailor ti, cum i-ai îngduit s-o visezi - eu, fiul meu cel mai drag, am pstrat mereu în inim visele tale. Dar se poate oare blestem mai onorabil, decât s fii confundat cu Dioscurii, ori cu soarele i luna? Îmi va fi foarte greu s m lipsesc de el, cel care are grij pentru mine de trâmul negrelii, cci Maiestatea Mea se pricepe prea puin la aceste trebuir - treaba mea a fost totdeauna lumina de sus. Vai, cu puin mulumire te alegi pentru asta - oamenii îi sunt mult mai recunosctori aceluia ce are grij de negreal, decât celui ce le vestete lumina. Pân acum mai era fa, fie i un chip de înfat - acum îi desparte, pentru totdeauna, un zid, i deodat, simt cum le piere inima.

È ampio, questa volta, il racconto biblico che Mann rinarra: Genesi 39,20-50,21 (e 38,1-30 per la storia di Thamar e Giuda), ma, nonostante le numerose giravolte della trama e i colpi di scena orditi da Giuseppe, la storia fluisce tranquilla dallinizio alla fine: ormai i giochi sono fatti, Giuseppe termina di sopportare gli ultimi patimenti e trionfa su ogni avversità; interpreta con avvedutezza i sogni del faraone; fa propria la seconda carica dellEgitto, subito sotto il monarca; affronta e sconfigge la carestia, conquistandosi lamore del popolo. In questo quarto romanzo, tutto riesce con facilità a Giuseppe, fin dallinizio: imprigionato in seguito alla supposta violenza ai danni della moglie di Potifar, la sua seconda discesa nella fossa (uno sperduto carcere egiziano) non può essere paragonata alla prima: quando Giuseppe, ferito e spaventato, era stato gettato nel pozzo dai fratelli langoscia e lumiliazione erano state reali; davvero in quelloccasione una soglia era stata superata: nella fossa era sceso un giovane avventato e vanitoso e da essa era risorta una creatura ben diversa: più saggia, più attenta. Proprio il faraone commenterà con queste parole lincanto esercitato dalle parole del giovane, conseguenza della sua predestinazione: Tu hai una maniera speciale disse rivolgendosi a Giuseppe di presentar le cose lietamente, come se tutto fosse già stato risolto e compiuto. Anche se i fatti sono noti, il narratore possiede artifici che gli permettono di affascinare i lettori e di procurarsi un vantaggio anche rispetto ai protagonisti della storia: noi ci troviamo meglio di tutti costoro, non perché già sappiamo come tutto si svolse. Al di là della giocosità del narratore, un lieve rimprovero forse si avverte nelle sue parole: il racconto biblico è infatti, dal suo punto di vista, un racconto che riguarda tutti, in quanto grande manifestazione dellumano: processo che valorizza e relativizza le sue singole forme mentre ne rivela le costanti universali. Giuseppe, che ancora non si è svelato, così parla a Beniamino della presunta morte del fratello e della tomba dove egli sarebbe disceso: io non dico che la fossa non sia degna di pianto, anzi bisogna levare alti e acuti lamenti in suo onore, perché essa è una realtà, una seria e profondamente triste istituzione del mondo, e anchessa è unora tra le altre ore della festa. Troviamo un altro esempio di questa sovrapposizione nella riflessione del faraone sullidentità di Dio: al di là di ogni apparenza naturale (il cielo, le stelle, il sole), fino allidentificazione di un Dio puro spirito, che si rivela al figlio (il faraone) e addirittura nel figlio, in un dialogo a distanza col Nuovo Testamento: Così egli si manifesta a Faraone, a suo figlio, che Egli ama e a cui Egli mostra tutto quello che ha fatto. Le mie parole infatti non sono mie, ma di mio padre che mi ha inviato, affinché tutti diventino un essere solo nella luce e nellamore, così come io e il padre siamo un essere solo (168). Se i giochi ormai sono fatti e tutto scorre senza intoppi secondo il piano divino-manniano, è chiaro che lunica preoccupazione è organizzare la conclusione, raccogliere tutti i fili della riflessione e del gioco insegnare divertendo. Del resto, la giocondità, larguto scherzo sono quanto di meglio Dio ha concesso agli uomini e sono la più intima testimonianza di sé che gli uomini possano dare alla complessità e problematicità della vita. E un uomo di cinquantasei anni, che una volta aveva avuto trenta e diciassette e nove anni e nella culla era stato lagnello della pecora matricina, un figlio del suo tempo, bello di volto, in bianca veste egizia, con lazzurro anello di Faraone nel dito, un favorito, si chinò sotto la pallida mano benedicente (435). È tutta lì, nella sua varietà, nei suoi colpi di scena, nelle sue costanti e connessioni che attraversano gli anni e i millenni del genere umano. Il congedo dal lettore, che tanto a lungo è stato intrattenuto, è difficile, quasi doloroso come dolorosa è la morte del vecchio Giacobbe: E così questa nostra storia, granello di sabbia dopo granello di sabbia, quietamente, continuamente è passata attraverso la strettezza vitrea della clessidra; e ora è accumulata là sotto; nel vuoto spazio superiore non restano che pochi granelli. Infine, la conclusione: con un ultimo atto di condiscendenza e di amore nei confronti della Bibbia, testo umano, troppo umano, che ha offerto tante volte al narratore loccasione di scherzare, riflettere, inventare, dubitare, insegnare Ma i fratelli di Giuseppe cominciarono ad aver paura, dato che il loro padre era morto, e dicevano: Chissà se Giuseppe non ci tratterà da nemici e non ci renderà tutto il male che noi gli abbiamo fatto? Giuseppe così li rincuora: Ed ora io, poiché ho nelle mie mani la potenza di Faraone, dovrei servirmene per trar vendetta su di voi e punirvi dei tre giorni di castigo nel pozzo e mutare in male il bene che Dio ha fatto?

See also: Serbian: Tomas Man Thomas Mann was a German novelist, short story writer, social critic, philanthropist, essayist, and Nobel Prize laureate in 1929, known for his series of highly symbolic and ironic epic novels and novellas, noted for their insight into the psychology of the artist and the intellectual.