Joseph In Egypt

Joseph In Egypt

by Thomas Mann

Thomas Mann 1929 Nobel Prize winner. How Mann manages to pull suspense out of a story that everyone knows is just amazing. It's a page turner from start to finish.

What People Think about "Joseph In Egypt"

Cci Iosif era ptruns de certitudinea c nu fusese luat i dus în van, ba mai mult, c Plnuitorul, care-l smulsese din vechea via i-l purta ctre cea nou, avea, într-un fel sau altul, intenii în legtur cu viitorul su. Construcia asta a costat comori i, deoarece, chiar i acelea ale divinei sale maiesti ale regelui se sleiser, faraonul a scos la vedere, în palatul lui, pe propria sa fiic, despuiat i lsat în voia acelora care-i vor plti desfrânarea cu asemenea pre, încât sipetele s i se umple iari. Cci avea s se cluzeasc în via cu atâta înelepciune i s se cârmuiasc atât de iscusit în legturile sale cu Dumnezeu, încât va ajunge printre primii din apus, putând s ad fr a se uita nici la dreapta, nici la stânga. Dumnezeu nu svârea nimic care s nu aib consecine mree, iar Iosif trebui s-i ajute devotat, cu toate puterile spirituale ce-i fuseser hrzite, în loc s condamne la neputin inteniile Lui, printr-o lenevoas lips de ambiie. Distracia cu caleidoscopul este bogat în învminte; cci în ce ordini diferite se vor potrivi pentru fiu cioburile i pietricelele ce alctuiser cândva icoana vieii lui Iacob - i cum vor cdea mai bogat, mai încurcat, dar i mai primejdios! Cci în gândirea lui Dumnezeu au dinuit dintru început toate lucrurile în felurimea lor, iar Cuvântul, purtat de suflarea spiritului, este zmislitorul lor. Iar acum, stpâne, dac ai vrea s m pui la încercare i i-ar trece prin cap s m întrebi care din acetia doi este vrednic s poarte numele de brbat, s-ar putea ca Dumnezeu s-mi insufle rspunsul... Îns cât este de greu s faci din tine pe cel ce eti creat s fii, i s te ridici la înlimea inteniilor lui Dumnezeu cu tine, chiar dac aceste intenii n-ar fi decat de nivel mediu. Tocmai asta-i, îi spunea în sinea lui, c Dumneze le svârete pe toate, dar ne-a hrzit nou cugetul i sentimentul c sunem vinovai fa e El, tocmai fiindc ajungem vinovai pentru El. Omul poart vina lui Dumnezeu, i nu ar fi decât cinstit ca, într-o zi, Dumnezeu s hotrasc, în sfârit, s poarte el vina noastr. Las-m s vd cu mâinile vztoare, îi spuse el, cu faa întoars ctre tavan, dac eti cu adevrat Usarsif, fiul meu, pe care vreau acum s-l binecuvântez, înainte de a m svâri. nici o îndoial i nici o amgire, cci n-am decât un fiu vrednic s-l binecuvântez i acela eti tu, Usarsif, pe care, de-a lungul anilor, am început s-l iubesc în locul micuului meu copil. Experiene, ce nu pot fi calificate de izolate, ne dovedesc c omul urmrete mai curând fericirea i pierderea lui, i c nu-i mulumete defel celui care ar vrea s-l abat de la acest drum. - Cci nu-i adevrat c darurile lui constituie doar una adaos zpcitor al persoanei sale, de care se cuvine s fie deosebite. Din contr, sunt una cu persoana lui i sunt darurile unui binecuvântat, încât îi vine s spui c merit s le aib, dac asta n-ar însemna iari s deosebim în mod neîngduit între persoan i daruri, i dac, în legtura cu darurile fireti, ar mai putea fi, îndeobte, vorba de merit. Gândurile nu-i sunt, de altfel, prea mgulitoare pentru mine, cci îi închipui, fr îndoial, c n-am decât s îndind degetul meu cel mic stpânei, ca s fiu numaidecât pierdut. Dac a avea îns poft s m pun cu taurul tu de foc, îi închipui oare c a fi chiar atât de lipsit de puteri, încât s nu-l pot întâmpina i apuca de coarne? El tie bine c la o desprire ceva mai lung ar scpa de suferinele dragostei într-un rstimp care ar fi poate chiar ruinos de scurt; dar tocmai aceasta, adic uitarea, o urte mai mult decât orice - dup cum, orice suferin provocat de desprire se întemeiaz pe tainica presimire a inevitabilei uitri, care de îndat ce se va fi instalat, nu ne va mai pricinui vreo durere i pe care, deci, o deplângem dinainte. mai exist i noroc, ba chiar mult noroc, deoarece, aici, eu, copilul meu, sunt stpâna ta, i tu trebuie s-mi vorbeti tot atât de dulce cum mi-ai mai vorbit, când mi-ai spus Stpâna capului i a inimii mele ... a îndura cu plcere, pentru tine, orice suferin, stpânul i mântuitorul meu cci splendoarea ta este ca a primului ftat al vaci... De vreme ce inima îmi este rnit de el, starea sa de sclav i starea mea de stpân sunt desfiinate, dac nu preschimbate una într-alta, încât mai curând atârn eu de sprâncenele sale, neasemuit de frumos desenate, s vd dac sunt senine i binevoitoare, sau dac nu cumva se încrunt bnuitoare la mine, încât s tremur. Vorbii i dai povee de parc el n-ar fi decât un trup, nu i un suflet i un spirit, unite laolalt - fa de care, îns, o porunc dat din sprâncean n-ar fi mai bun decât ademenirea prin vrjitorie, câci amândoua ar avea puterea numai asupra trupului i nu mi l-ar aduce decât pe acesta, un le cald. Cci un trup este singur i liber, nedepinzând de nimeni, ba s-ar cuveni ca pentru dragoste s nu fie decât trupuri, care s pluteasc, libere i singure, în spaiul gol, i s se îmbrieze, fr reineri i fr consecine, gur în gur, cu ochii închii. Cci a putea, oare, dori ca iubitul meu s fie numai trup, fr nici un caracter propriu, un le i nu o persoan? - Da, da, nu mai putem înainta, nu putem merge mai departe, jocul este pierdut, iar nou nu ne mai rmâne decât înfrângerea în doi, Usarsif, zeu frumos sosit de departe, lebdoiul i taurul meu, cel iubit de mine cu foc, din rsputeri, în veci, spre a muri împreun i a ne cufunda în noaptea unei fericiri dezndjuite! Îi arde i ie sângele de dor dup al meu, cum îmi arde mie sângele dup tine, încât a trebuit s-i pictez scrisori dup o lupt îndelungat, vrajit cum sunt de umerii ti aurii i de faptul c toi te iubesc, i mai ales de privirea ta de zeu, sub care trupul mi s-a prefcut, iar sânii mi-au crescut, ajungând ca fructele iubirii? A ajuns pentru mine un chin al iadului ca mdularele noastre s stea desprite, aici i acolo, i când tu vorbeti numai de genunchii ti, îmi zici c îmi ceri ceva, nu tiu ce, în genunchi, o gelozie fr seam m apuc din cauza lor, c sunt ai ti i nu i ai mei, cci trebuie s fie aproape de mine, ca tu s te culci cu mine, altfel m pierd i m prpdesc! Dar mie nu-mi este îngduit asemenea fapt; pcatul ar fi la fel de mare, ca i când a fi fost înfrânt de ispit, i mi-a pierde toat vrednicia în faa lui Dumnezeu.

Spicca, in Giuseppe in Egitto, il tema dellamore, che occupa gli ultimi due capitoli (il VI e il VII) del romanzo: proprio questi due capitoli servono a Mann per spiegare, giustificare, approfondire le poche righe riservate dalla narrazione biblica a questo evento drammatico: E dopo questa cosa avvenne che la moglie del suo signore pose gli occhi addosso a Giuseppe e disse Tutti sanno che cosa, secondo il racconto, avrebbe detto Mut-em-enet . Un discorso, dunque, letterario, quello di Giuseppe: immagine del discorso manniano, che incanta il lettore, per quanto si allontani dalla verità biblica o storica: le parole sono forti, non impunemente si pronunciano le parole, esse lasciano una traccia nellanimo; pronunciate senza sentimento parlano tuttavia al sentimento di chi le ascolta; se con esse tu menti, la loro magia ti cambia un poco secondo il loro senso, così che quando tu le hai pronunziate non sono più del tutto menzogna. Lessenza del potere delle parola emerge con chiarezza quando Giuseppe si ingrazia Mont-Kav, il sovrintendente della casa, per mezzo di un elaborato augurio di buona notte: quando sei nel tuo letto, caro signore, non pensare che tu devi dormire! Non accordare la giusta attenzione alle lunghe divagazioni manniane significherebbe comportarsi come si comportarono i servi della casa di Potifar quando linfatuazione di Mut-em-enet per Giuseppe divenne un fatto di comune dominio: i cuochi rimestando e spennacchiando, i guardiani ciarlando sulla panca di mattoni dicevano fra loro: La signora è tutta presa dal giovane maggiordomo, che però non vuol saperne. Tutto meno che uno spettacolo divertente deve essere la storia narrata da Mann per quanto pervasiva e intensa sia lironia che accompagna la narrazione e che investe la stessa storia damore: quando, infatti, Mut-em-enet fa la sua proposta definitiva a Giuseppe e pronuncia le ferali parole, la sua lingua è ferita, morsa il giorno prima, e questo si deve sapere e immaginare e dora innanzi tener sempre per fermo: la parola del misconoscimento, la lapidaria parola della tradizione, Mut non la pronunciò con bocca sana e intera, come persona adulta, ma tra fitte di dolore, nel linguaggio dei bambini, e così ella balbettò: Dolmi con me. È lambiguità il segno sotto cui si pone il paese del fango, la terra di Keme, il regno di Faraone: da un lato il paese degli adoratori degli animali e dei cadaveri, in cui si incarna la mescolanza di morte e lussuria, lalleanza col mondo infero e con gli inferi, la cieca irragionevolezza che abita nella tenebra della fecondità la commistione di amore e morte che tanto spesso Mann ha descritto e che Giuseppe rigetta nella persona di Mut-em-enet ; dallaltro lato, un paese di antica civiltà, crocevia di commerci e influssi culturali, centro di ricerca filosofica e spirituale: il viaggio di Giuseppe verso lEgitto, in compagnia dei mercanti che lo hanno comprato, consiste in un graduale ampliarsi degli orizzonti, via via che nuove città, nuovi monumenti, nuove usanze si presentano ai viaggiatori. Giuseppe, intimorito, si aggrappa alla superiorità della propria religione, che egli giudica più progredita; tuttavia, il giovane giunge a comprendere di non essere solo il figlio delle sue montagne, ma di ununità territoriale più vasta, dellOriente mediterraneo in cui nulla gli poteva apparire del tutto nuovo o bizzarro, e finisce col considerare la sua strettissima patria spirituale, il mondo dei suoi padri, tutto teso alla travagliosa ricerca di Dio, quel mondo di cui egli era un rampollo e un alunno, non più come qualcosa di unico, di esclusivo, dincomparabile. Quando egli, al termine del romanzo, sarà gettato di nuovo nella fossa (stavolta la cella di un carcere, dopo il pozzo in cui lo avevano abbandonato i fratelli al termine del secondo capitolo della storia), sarà per rinascere a una nuova fase della propria vita.

Der Band lebt insbesondere auch vom Kontrast zwischen dem "Ebräer Osarsiph" und "Keme, der Unterwelt", will sagen, Joseph und Ägypten; ein Kontrast, den Mann historisch gesehen wohl viel zu weit ins programmatische ausdehnt bzw.

See also: Serbian: Tomas Man Thomas Mann was a German novelist, short story writer, social critic, philanthropist, essayist, and Nobel Prize laureate in 1929, known for his series of highly symbolic and ironic epic novels and novellas, noted for their insight into the psychology of the artist and the intellectual.